În cabinetul nostru

veţi fi trataţi
ca în familie.

Mai mult

Dr. Lőrincz Ágnes

Am studiat la facultatea de Medicină Dentară în cadrul Universității ‘Iuliu Hațieganu’ Cluj-Napoca în perioada 2001-2007. În timpul studenției am câștigat o bursă Erasmus, cu prilejul căreia am avut ocazia de a petrece un semestru în 2006 la Facultatea de Stomatologie din cadrul ‘Seconda Universita di Napoli’, Italia. Am urmat o practică de vară în același an la Clinica de Parodontologie din Budapesta, din cadrul Universității de Medicină ‘Semmelweis’. În perioada 2007-2017 am profesat la cabinetul stomatologic din cadrul Policlinicii Caritas Catolica din Oradea. În februarie 2017 am deschis propriul cabinet de medicină dentară, unde am ca obiectiv schimbarea mersului la dentist într-o experiență pozitivă chiar și pentru cei mai emotivi pacienți. Din 2007 particip la congrese si cursuri de specialitate, subiectele mele preferate sunt estetica dentara, protetica, parodontologia, endodontia. Timpul liber mi-l petrec călătorind, citind, gătind și învățând limbi străine.

Vorbesc:

Szabó Clara

Am studiat la Liceul Vasile Voiculescu Oradea, specializarea asistent medical generalist in perioada 2008-2011. În 2010 am terminat și sociologia, în cadrul Facultății de Stiințe socio-umane la Universitatea Creștină Partium din Oradea. În perioada 2010-2012 am făcut și un masterat pe specialitatea politici sociale europene la aceeași universitate. Am lucrat ca asistent medical la Policlinica Caritas Catolica din Oradea din 2013 până în 2015. Din 2015 lucrez împreună exclusiv cu dr. Lőrincz, cu care facem o echipă bună, datorită faptului că și în viața civilă ne leagă o prietenie strânsă. În timpul liber îmi place să merg în drumeții la munte și să citesc.

Vorbesc:

Dr. Danciu Radu Maxim

Am studiat stomatologia la Facultatea de Medicină din Oradea în perioada 1998-2004. După un an de stagiatură pe langă lucru am rămas voluntar la cabinetul stomatologic de la Caritas Catolica, unde am cunoscut-o pe soția mea şi cu care facem echipă bună şi la propriul cabinet. Am participat la multe cursuri de specializare, subiectele preferate fiind endodonția si protetica. În timpul liber citesc mult si călătoresc cu familia.
Beszélek: románul, angolul.

Vorbesc:

Ridi Kinga

În perioada 2012-2015 am terminat pedagogia învățământului şcolar şi preşcolar la Universitatea Creştină Partium, Oradea.

În perioada 2015-2018 la Liceul Tehnologic „Georgiana” din Oradea am obținut calificare profesională de asistentă medicală generalistă. Din 2018 am lucrat ca asistent generalist la Lensoptic Concept Srl.

Din anul 2019 fac parte din echipa doamnei Dr. Lőrincz, ceea ce fac cu plăcere şi entuziasm într-un mediu familial. Satisfacția profesională e când văd pacientul zâmbind după tratament.

Îmi place să fac drumeții, să cunosc oameni şi locuri noi, să citesc. Limbi străine: engleză.

Vorbesc:

Servicii

Estetică Dentară
Considerăm că pe lângă obţinerea funcţionalităţi remarcabile este importantă şi obţinerea esteticii deosebite după tratamentele noastre. Acestea se pot realiza doar cu ajutorul materialelor de înaltă calitate, a unor tehnici specifice, iar din partea medicului dentist este nevoie de pregătire profesională şi manualitate de excepţie.
Protetică Dentară
Decizia de a înlocui dinții lipsă nu este niciodată ușoară. Datorită experienței noastre vă ghidăm prin toate opțiunile posibilie să vă găsim soluția cea mai bună personalizată. Colaborăm cu o echipă de tehnicieni excelenți pentru a vă oferi cel mai bun rezultat.
Diagnostic și Prevenție
Cu ocazia primei consultații discutăm pretențiile și probleme stomatologice ale pacienților. Punem accent pe importanța îngrijirii preventive a dinților și a verificărilor periodice la cabinet. În acest fel putem reduce riscul de a vă pierde dinții.

Mai multe servicii

Consultaţie şi diagnostic
Detartraj cu ultrasunete
Faţete directe
Obturaţii de compozit invizibile
Obturaţii pentru copii
Coroane și punți estetice, fără metal
Imobilizarea dinţilor cu mobilitate
Tratamentul parodontopatiilor
Planare radiculară (surfasaj)
Parodontopatia- cauze şi tratament
Estetică dentară
Închiderea tremelor, diastemei
Înlocuirea dinţilor lipsă
Tratamentul de canal
Gutiere pentru sportivi
Telefon
+40742631211
Email
agnes.lorincz@oradea-dentist.com
Adresă
Bd.Stefan cel Mare 76, bl. PB24, ap.1, Oradea
Social Media

Orar

Luni
09:00 – 19:00
Marƫi
09:00 – 19:00
Miercuri
09:00 – 19:00
Joi
14:00 – 19:00
Vineri
09:00 – 15:00
Sâmbătă
închis
Duminică
închis

Contact

    OpenStreetMap

    By loading the map, you agree to OpenStreetMap Foundation's privacy policy.
    Learn more

    Load map